Bat clopotele în catedrala de sub ape

„A venit ca un val, ca un tsunami, armata, şi a greblat tot. Au plecat toţi pe unde au putut, iar unii au rămas aici şi s-au urcat pe dealuri. Erau oameni din satul nostru care lucrau cu lacrimi ştiind că trebuie să plecăm de acolo”, îşi aminteşte părintele Mihai Popa.

Comuna Hangu este aşezată în zona de unde a pornit lumina pentru toată Moldova. Cei care locuiesc astăzi de-a lungul Bistriţei, beneficiază, sub auspiciile sacrificiului spiritual de pe Valea Muntelui, de curent electric, de civilizaţie, de contextul favorabil dezvoltării pe plan socio-economic şi nu numai. Rareori se mai întreabă cineva ce-a fost, cum a fost, de ce şi pentru ce…

CE-A FOST, CUM A FOST…

Părintele Mihai Popa, cel care, născut în urmă cu 74 de ani „în mijlocul lacului”, a slujit 32 de ani la Biserica strămutată „din adâncul apei”, propune o călătorie în timp, spre a dezvălui povestea catedralei dinamitate.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-1.png

Biserica din lemn şi turnul, înainte de construirea catedralei

POVESTEA DIN ADÂNCURI

Secolul XX, sfârşitul deceniului al şaselea. Sunt doar opt ani de când, în catedrala de pe Şesul Hangului, se oficiază slujbe.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-7.png

Catedrala din Hangu, având alături biserica din lemn, dărâmată în vederea strămutării;
Părintele Mihai Coroamă

Sătenii primesc vestea care le va schimba ireversibil vieţile: în vederea construirii Barajului Bicaz, le vor fi dărâmate casele, le vor fi distruse grădinile, livezile, şi, din ordinul autorităţilor comuniste, lăcaşul lor de cult va fi dinamitat.

Biserica din Hangu avea două hramuri: Înălţarea Domnului şi Sfântul Nicolae. Pe Valea Muntelui devenise o tradiţie ca bisericile să poarte numele acestui sfânt, printre lăcaşurile de cult care au aderat la această uzanţă numărându-se şi Biserica de la Poiana Largului.

Fosta biserică din lemn – interior

Populaţia de pe acest teritoriu s-a remarcat dintotdeauna ca fiind una încărcată de spiritualitate, dovadă fiind şi schiturile care au fost ridicate aici, încă de la întemeierea Moldovei.

Fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat la construcţia măreţei ctitorii povesteşte cum oamenii nu vroiau, sub nicio formă, să-şi părăsească locurile natale şi, disperaţi fiind, spuneau că vor bea toată apa care va veni.

Catedrala în construcţie I

Mulţi dintre ei nu înţelegeau sau nu credeau că se va întâmpla cu adevărat, că Bistriţa le va inunda meleagurile de pe Şesul Hangului, însă planurile de construire a barajului au fost duse la bun sfârşit, iar localnicii au fost forţaţi să plece.

„A venit ca un val, ca un tsunami, armata, şi a greblat tot. Au plecat toţi pe unde au putut, iar unii au rămas aici şi s-au urcat pe dealuri. Erau oameni din satul nostru care lucrau cu lacrimi ştiind că trebuie să plecăm de acolo”, îşi aminteşte părintele Mihai Popa.

Cei care au renunţat, de la început, la casele şi la pământurile lor, au primit bani frumoşi, în tranşe; celor care s-au împotrivit, nu le-a rămas mai nimic.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-4.png

Catedrala în construcţie II

DINAMITAREA BISERICII  

Construită fiind din beton şi armături, catedrala de lângă biserica din lemn nu putea fi mutată, luându-se, astfel, hotărârea de a fi distrusă. Iniţial, s-a luat în calcul păstrarea acesteia, chiar şi cu consecinţa inundării, însă, ulterior, considerându-se că ar fi putut reprezenta un pericol în calea vapoarelor care s-ar fi deplasat în preajma acelei zone.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-8.png

Catedrala din Hangu, finalizată

Preotul paroh de atunci, Mihai Coroamă, va lupta mult pentru salvarea măreţei ctitorii şi nu se va lăsa până când nu va obţine decizia prin care aceasta să rămână intactă; din păcate, însă, părintele va intra în posesia actului respectiv la numai câteva zile după dărâmare.

Interior catedrala din Hangu

La dinamitarea bisericii s-au întâmpinat mari dificultăţi şi, deşi s-a folosit o cantitate însemnată de trotil, clădirea sfântă rămânea în picioare. Se vorbeşte chiar de un pariu între doi ingineri, Iacob şi Lupan, cum că 70 de încărcături de trotil ar distruge orice urmă de ziduri. În realitate, n-a fost aşa, ci, dimpotrivă, biserica s-a ales doar cu câteva spărturi superficiale.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-11.png

Catedrala din Hangu

Văzând acestea, oamenii au încremenit, trăgând concluzia că această împotrivire vine de la Dumnezeu, fiind un semn că nu e bine ca lăcaşul sfânt să fie distrus.

Biserica din beton se afla, pentru a doua oară, în primejdie. Din spusele părintelui Mihai Popa, când, în timpul războiului, clădirea era încă în construcţie, s-a tras cu tunul de pe dealul Ciocanu, proiectilul intrând pe un geam şi ieşind pe altul. Şi atunci, printr-o minune, zidurile catedralei au rămas intacte.

Spre sfârşitul lunii mai, după şapte zile de dinamitări succesive, „satul s-a cutremurat la dărâmarea zidurilor, iar o bucată de beton i-a venit unui om în ochi şi l-a orbit”, relatează preotul Mihai Popa.

DIN ADÂNCUL APEI… SPRE VÂRFUL DEALULUI

Părintele Coroamă a muncit nu mai puţin de trei decenii pentru realizarea visului său şi al tuturor enoriaşilor, acela de a avea o biserică mare, un loc sacru în care să-şi poată găsi liniştea sufletească şi împlinirea spirituală.

Însă, după atâţia ani de muncă, oamenii s-au bucurat prea puţin timp de rodul efortului depus cu atâta răbdare. Catedrala va deveni o amintire care le va marca existenţa pentru totdeauna. Părintele îşi va strămuta casa şi „Biserica din lemn” în Chiriţeni, însă, nu după multă vreme, va înnebuni, conform spuselor unor localnici, şi se va stinge de amărăciune.

Preotul Mihai Popa cunoaşte un alt amănunt interesant, şi anume acela că, în locul în care a se afla, iniţial, casa parohială, înainte de construirea acesteia, fuseseră descoperite urme de morminte.

AMINTIRI DIN ŞESUL HANGULUI

Părintele deţine, printre multe alte amintiri, o hartă a Hangului de dinainte de strămutare, realizată de un cronicar al locului, învăţătorul Teoctist Galinescu.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-10.png

Şesul Hangului

Fiind şi întemeietorul revistei „Ţara Hangului”, acesta descrie locurile de odinioară, când, în comuna astăzi strămutată existau moară, şcoală, spital, judecătorie, dar şi aerodrom:

„Şi, întradevăr, iniţial, în special după împroprietărirea din 1921, după primul război mondial, parcelat, fără garduri între proprietăţi şi fără case, această mică depresiune intramontană merita denumirea de şes. Şoseaua naţională care îl traversa îl împărţea în două, era situată paralel cu Bistriţa şi era numerotată kilometric, de la Bacău. Kilometrul 102 era în Şesul Hangului, pe islaz, a servit şi ca aerodrom pentru avioanele sanitare. Când se întâmpla să aterizeze vreun avion, tot satul, cu mic, cu mare, alerga să-l vadă de aproape. Am alergat şi eu odată.”

Despre catedrala dinamitată, învăţătorul remarca: “Biserica a fost o operă desăvîrsită, o catedrală impunătoare, construită numai prin contributia oamenilor din Hangu si munca lor de 30 de ani. Dar si-a aflat sfîrsitul din neghiobia unora, fiind distrusă în 1959“.

 „Oamenii de la munte aveau un alt suflet, precizează preotul cu nostalgie, chiar şi după strămutare”. Preotul descrie, în continuare, locurile din preajma Bisericii: „Cimitirul era foarte mare, iar alături era o grădină mare de tot, unde părintele Coroamă făcea fân”.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-13.png

Strămutarea morţilor I

DRUMUL MORŢILOR

Pe lângă mai multe biserici, două dintre cimitirele de pe Valea Muntelui ar fi urmat să fie inundate. Preoţii din satele respective, Hangu şi Fârţâgi, i-au îndrumat pe localnici să-şi mute morţii în alte zone.

Strămutarea morţilor II

S-a săpat timp de aproape un an, fiind dezgropaţi şi mutaţi morţi cu sutele. Aceştia au fost căraţi în spate de săteni până pe Dealul Chiriţenilor, traseul pe care l-au străbătut dobândind, astfel, denumirea „Drumul Morţilor”. Au fost adunate inclusiv trupuri neînsufleţite având cruci foarte vechi, cu inscripţii indescifrabile, acestea fiind depuse, ulterior, într-o groapă comună.

Strămutarea morţilor III

Totuşi, oamenii cred că, din păcate, au mai rămas morţi care au fost, mai apoi, îngropaţi definitiv de apele care s-au îngrămădit spre Baraj. Tanti Vergina, o localnică din actuala comună Hangu, relatează cum, după distrugerea lăcaşului de cult, sătenii spuneau că aud strigătele morţilor decopertaţi.

BISERICĂ – BARAJ – BLESTEMUL BISTRIŢEI

Pentru toate bisericile dărâmate, pentru cimitirul strămutat, dar şi pentru cei care au murit la construcţia Barajului, preotul Cristian Dăscălescu, de la parohia Buhalniţa, a oficiat o slujbă deasupra lacului (pe vaporul Reşiţa), de Izvorul Tămăduirii, la jumătate de veac de la închiderea Bistriţei.

Părintele, împreună cu alţi doi preoţi, a aruncat coroane de flori în dreptul ruinelor catedralei dinamitate, şi s-a rugat pentru odihna celor morţi, dar şi pentru liniştirea sufletelor celor rămaşi fără casele părinteşti, fără livezi, fără locurile natale.

Parohul de la Buhalniţa dezvăluie cum oamenii văd ca pe un blestem ceea ce s-a întâmplat cu Biserica în care s-au cununat şi şi-au botezat copiii. Ei numesc lacul – „tău”, iar unii nici măcar nu pot privi spre această întindere de apă care le-a distrus amintirile.

Localnicii vorbesc de un blestem, ca urmare a dărâmării bisericii. Se vehiculează că cei care au contribuit la dinamitarea Bisericii ar fi murit în mod tragic sau în circumstanţe ciudate, ori înecaţi de apele “mării dintre munţi”. Dovada o reprezintă numărul mare de cruci “comemorative” de pe malul lacului.

Nici până în zilele noastre, hanganii nu au reuşit să bea apa care le-a inundat, pe rând, casele, grădinile, vieţile… Oamenii aud şi astăzi ecourile clopotului de la Biserica dinamitată în urmă cu mai bine de jumătate de veac, purtând şi acum, în suflete, amintirea lăcaşului de cult al tinereţii lor.

Preotul Cristian Dăscălescu îndrumă pe toată lumea să vadă dincolo de apele frumoase ale Lacului Izvorul Muntelui, spre a înţelege necazul atâtor suflete care au evoluat spiritual în Biserica din Hangu.

Ieri, oamenii de pe Valea Muntelui priveau de jos, fermecaţi, către înălţimile care îi înconjurau.  Azi, ei privesc, marcaţi, de sus, de pe dealuri, şi retrăiesc drama pe care au încercat-o gonind din calea apelor…

CASETĂ

* Mănăstirea Hangu, a cărei existenţă este atestată întâia oară într-un document din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, era localizată în zona lacului de astăzi, în satul care poartă, şi acum, acelaşi nume.

* “Biserica din lemn”, aflată de la început în incinta mănăstirii, era construită în stil moldovenesc, din bârne de brad şi cu acoperiş din dranita.

* Ridicarea catedralei din Hangu a început în 1922, proiectul fiind făcut după modelul arhitectural al Bisericii Precista, şi s-a finalizat în 1951, când, în luna mai, ctitoria a fost sfinţită.

* Biserica veche şi cimitirul din Şesul Hangului au fost strămutate pe Dealul Chiriţenilor, obiectele sfinte fiind depuse la Pângărăcior şi la Precista.

Biserica din lemn, casa parohială şi turnul, strămutate pe Dealul Chiriţenilor

* Părintele Mihai Coroamă a fost succedat la parohie de către preotul Constantin Coroamă (o rudă) şi de către preotul Gavril Vlad (cel care va finaliza construcţia Bisericii mutate), apoi de preotul Mihai Popa, actualmente pensionat.

Tablou aflat în casa parohială strămutată

* În biserica reconstruită va mai sluji preotul Gheorghe Avârvarei, până în anul 2011, când lăcaşul va deveni muzeu, dat fiind faptul că, între timp, o nouă ctitorie se va ridica în sat, la poalele aceluiaşi deal.

Interior biserica din lemn, după strămutare

* Ruinele catedralei dinamitate, constând în fragmente de turlă şi din betoane, au ieşit la lumină, pentru prima dată, în 1977, după ce, în 1974 sau 1975, a fost oficiată slujba pentru a doua Înviere, aproape de acel loc.

Ruinele catedralei dinamitate, ieşite la suprafaţă în primăvara 2012

* În vederea construirii Barajului Bicaz, un număr deloc neglijabil de lăcaşe sfinte au fost distruse, printre care cel de la Bistricioara (comuna Ceahlău), de la Izvorul Alb, de la Poiana Teiului (aflat chiar lângă Piatra Teiului) şi de Fârţâgi (situat foarte aproape de Biserica din Hangu).

 Text şi imagini actuale: Maia Cristina Moroşanu

  • Imagini şi documente istorice: Preot Mihai Popa

 Articol publicat, iniţial, în Mesagerul de Neamţ