Fenomen astronomic rarisim în România

Super Lună, eclipsă, Apocalipsă. Află ce se întâmplă şi cum va fi influenţată omenirea!

              Nu, nu e sfârşitul lumii, ci sfârşitul… Lunii! Mai exact, în noaptea de duminică, 27, spre luni, 28 septembrie, are loc încheierea Tetradei Lunilor sângerii. Este vorba despre un fenomen astronomic rarisim, fiind a patra eclipsă totală de Lună în mai puţin de un an şi jumătate. Ce spune despre asta profeţia Apocalipsei?

Pământul, din nou la mijloc, între Soare şi Lună

              “De vină” pentru această întâmplare este Pământul, care se încăpăţânează să ia… faţa Lunii pline din lumina Soarelui, însă nu reuşeşte, splendidul satelit natural al Terrei putând fi observat în penumbră, tocmai datorită refracţiei luminii solare de către atmosfera terestră. Însăşi culoarea sângerie a Lunii este dată, în aceste cazuri, de difuzia luminii solare prin atmosfera Pământului, la fel ca şi nuanţarea în roşu a cerului din jurul Soarelui, atât la răsărit, cât şi la apus.

Tetrada Lunilor sângerii, explicaţii ştiinţifice şi profeţii

              Eclipsele de Lună au loc doar pe Lună Plină, iar o serie de patru astfel de fenomene consecutive se petrece foarte rar, de doar câteva ori în decursul a 2000 de ani, despre care tradiţia spune că anunţă o schimbare importantă în istoria lumii. Pastorul texan John Hagee afirmă, în cartea sa “Blood Moon Phrofecy”, că aceste fenomene astronomice au coincis, la nivel global, cu evenimente semnificative în plan religios.

              Cercetătorii de la NASA precizează că Tetrada Lunilor sângerii s-a produs de trei ori în ultima jumătate de mileniu şi confirmă faptul că, într-adevăr, în decursul istoriei, acest fenomen a coincis cu o tragedie urmată de un triumf, a poporului evreu.

              Prima Tetradă confirmată ştiinţific a avut loc în Evul Mediu, în anul 1493, odată cu expulzarea evreilor de către Inchiziţia din Spania. Cea de-a două Tetradă s-a produs în 1949, chiar atunci când s-a format statul Israel, după mii de ani de lupte, cea de-a treia “coincidenţă” petrecându-se în anul 1967, când a avut loc Războiul de şase zile arabo-israelian.

              În Vechiul Testament, se prezice sfârşitul lumii atunci când “Soarele se va cufunda în întuneric şi Luna va deveni sângerie, înainte de marea şi teribila zi a venirii Domnului”.

Tetradă a Lunilor sângerii, eclispă de Lună, Super Lună, 3 în 1

              Încheierea Tetradei Lunilor sângerii este doar unul din cele trei fenomene lunare care se înghesuie a se petrece în noaptea de 27 spre 28 septembrie. Super Luna şi eclipsa de Lună au mai avut loc simultan în urmă cu trei decenii, următoarea “întâlnire” fiind abia peste alte două decenii.

              Eclipsa de Lună va fi vizibilă pe aproape tot globul, mai puţin în regiunea Asia Pacific, începând din seara de 27 septembrie, în America de Nord şi de Sud, apoi continuând, în dimineaţa zilei de 28 septembrie, în Europa, Africa şi anumite regiuni din Asia Centrală.

              Super Luna reprezintă Luna aflată la perigeu, adică la cea mai mică distanţă pe propria orbită faţă de Terra, diametrul său arătând cu 14 la sută mai mare, văzut de pe Pământ. Conform Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, “În noaptea de 27 spre 28 septembrie se produce o eclipsă de Lună, care va începe la ora 03:11, va avea maximul la 05:47 şi se va termina la 08:23”.

 Sursă imagine: Gerd AltmannPixabay

 Articol publicat pe Blasting News România