Rio de România: carnavalul datinilor de iarnă de la Târgu-Neamț

Inima Moldovei răsună de cântece și voie bună, un veritabil spectacol de iarnă al datinilor populare românești.

Festivalul Obiceiurilor și Tradițiilor de Anul Nou, organizat de Primăria orașului Târgu-Neamț și de Consiliul Județean Neamț, se află, anul acesta, la a V-a ediție, însă carnavalul acestor datini de iarnă se păstrează de foarte mulți ani pe frumoasele plaiuri moldave, spre bucuria și încântarea nemțenilor și a tuturor românilor care vin să participe sau să vizioneze, atât târg-nemțeni, cât și din alte zone ale Moldovei și nu numai: Humulești, Târzia, Dumbrava, Timișești, Oglinzi, Trifești – județul Neamț, respectiv Vorona – județul Botoșani.

Carnavalul de iarnă de la Târgu-Neamț, unic în România

În fiecare an, pe data de 2 ianuarie, orășelul Târgu-Neamț din județul Neamț este gazda și scena unui spectacol unic în România, o paradă de dansuri populare autentic românești, care se desfășoară pe parcursul a câteva ore bune, de-a lungul unei străzi centrale, cu zeci de artiști și sute de spectatori.

Anul acesta au performat renumiții dansatori arnăuți, însoțiți de artiștii deghizați în urși, capre și cerbi, dar și de trăsuri cu cai și plug cu boi, rezultatul fiind un adevărat carnaval, foarte apreciat și bine primit de cei care iubesc datinile străbune, un spectacol de iarnă care a impresionat din toate punctele vedere, de la ținute și dansuri până la cântec și jocul fascinant al participanților.

În plină iarnă – lumină, căldură și culoare, fără zăpadă

Zecile de artiști populari, pe lângă portul tradițional deosebit, completat de măști care-mai-de-care mai colorate și interesante, au avut în recuzită numeroase instrumente muzicale: tobe, trompete, fluiere, saxofon, acordeon, trișcă, muzicuțe, bucium sau cimpoi, realizând, în plină stradă, reprezentații de neuitat pentru martorii fascinați de cântecele și dansurile păstrate de-a lungul vremii, dar, în același timp, mult diversificate și înfrumusețate de la an la an.Un aspect mai puțin plăcut al paradei din acest an a fost faptul că, spre deosebire de cele din anii anteriori, orașul nu a fost împodobit cu zăpadă, însă carnavalul nu a fost mai puțin spectaculos, ba dimpotrivă, iar temperaturile blânde, cerul senin și razele de soare destul de generoase au pus într-o lumină caldă straiele de sărbătoare și de joc.

LA ANU’ ȘI LA MULȚI ANI, 2017!

• Sursă imagine: Geo Moroșanu

• Articol publicat pe Blasting News România