Detenția – principala eroare judiciară în statul de drept

Eroare și oroare!

O Românie anxioasă, în care (aproape) toți acuzații și infractorii sunt periculoși, nu numai prin faptele antisociale sau ilegale care li se impută, dar și prin libertatea de exprimare, de conștiință (și de aderare), de mișcare.

O Românie panicoasă de drept, prevăzătoare și constant în alertă judiciară, în care domnește, cu titlu de prevenție, abuzul în ceea ce privește arestările, pe fundalul nelipsitului spectacol al cătușelor (interzis, de altfel, în statele membre UE, prin directivă).

Pușcăria!

Legiuitorii îi spun, elegant, dar inactual (și / sau incomplet), pedeapsă privativă de libertate. Care este fundamentul acestei instituții de drept, cum se justifică existența, aplicabilitatea ei și, mai ales, care este utilitatea sa reală în zilele noastre?

Ce este și ce nu este pușcăria

Stimați concetățeni din interiorul sistemului judiciar, dar și din exterior, cei care aplicați ori susțineți (inconștient sau, dimpotrivă, interesat) pedeapsa închisorii și, în general, pedepsele dure (inumane și neconcordante cu drepturile și libertățile omului), credeți că știți ce este realmente pușcăria, atât ca pedeapsă, cât și ca loc de ispășire a pedepsei?!

V-ați întrebat vreodată de unde provine această practică și cum se justifică ea social – politic și moral – juridic într-o țară democratică, într-un stat de drept, sintagmă teoretică și chiar ilegitimă în România, a cărei semnificație esențială este puțin cunoscută sau cercetată? Ați vizitat un penitenciar, ați studiat atributele teoretice ale pedepselor de acest gen, credeți că sunteți în cunoștință de cauză despre realitatea aplicării lor?

Specialiștii ar spune că pușcăria (închisoarea, penitenciarul) are funcții bine definite și legitime, cum sunt: protejarea societății de persoane periculoase, prevenirea comiterii ilegalităților grave, corectarea devianțelor sociale prin reeducarea infractorilor, împiedicarea celor acuzați să fugă.

Nu contest valorile sociale ocrotite prin pedeapsa privativă de libertate, dar am trei amendamente – unu: pușcăria, ca pedeapsă, trebuie să fie nu regula, ci excepția, aplicabilă exclusiv cazurilor de acte ilegale grave și infractorilor periculoși; doi: a preveni nu înseamnă a folosi metodele cele mai opresive ale prevenției, cu atât mai puțin a face abuz de această instituție; trei: reeducarea este o minciună sfruntată a sistemului penitenciarelor pe care cei mai mulți români o cunosc (indirect sau chiar direct) și o tolerează.

La funcțiile oficiale ale pedepsei cu închisoarea eu aș adăuga alte aspecte reale și profund regretabile, și anume: reducerea la tăcere, specifică guvernării nedemocratice, dictatoriale, respectiv, cercetare și chiar pronunțare de sentințe pe motive politice – practici specifice, după cum se poate constata, din nefericire, noilor democrații. Realitatea și gravitatea acestor aspecte este confirmată covârșitor, atât de statisticile de condamnări și achitări la nivel național, cât și de „telejustiție” – spectacolul TV al arestărilor (preventive și abuzive).

De unde (până unde?!) și de când pușcăria

Pușcăria este un monstru supraviețuitor și inactual (cel puțin prin practicile nedrepte) al comunismului, care mușcă din cetățeni, din însuși statul, zis de drept, care înghite cu nesaț umanitatea și alte valori social – morale a căror carență nu o mai resimțim de mult, un monstru pe care, dacă nu l-am creat, îl alimentăm prin mentalitatea moștenită de la regimuri nedemocratice considerate apuse…

Stimați legiuitori și academicieni, permiteți o sugestie: n-ar fi rău să cercetați în adâncime fundamentele instituției închisorii, istoricul și dinamica acesteia, rolul, aplicabilitatea și practicile actuale, în vederea reconfigurării metodei privative de libertate și a sistemului pedepselor în general, a redimensionării lor în concordanță cu evoluția societății!

România, stat de drept – încotro?

Stat de prevenție și pedeapsă! Așa se traduce statul de drept în secolul XXI. Prevenție preponderent nejustificată social – juridic, pedepse exagerate și nedrepte deseori, inclusiv televizate, care încalcă vizibil și în masă, tolerat, drepturile și libertățile umane. Toate acestea, pe fondul unei prezumții de vinovăție devenite principiu. Forma agravată: acceptarea unanimă a acestor practici ca normalitate.

Cum recuperăm statul de drept?! Nu cu numele, ci prin reîntemeierea și practicarea dreptului ca valoare autentică juridică, de artă a binelui și a echității, prin umanizarea sistemului judiciar (în special a celui penal), prin conștientizarea importanței implementării unei justiții restaurative (mediere, probațiune etc.).

Pușcăria și drepturile omului

Omul se naște cu patru drepturi fundamentale: libertatea, proprietatea, securitatea și rezistența împotriva opresiunii. Doar primul dintre ele, mai exact liberteatea de mișcare, poate fi suspendat temporar (dar nu ilegal sau pe nedrept!), în timpul privării judiciare de libertate. În acest interval, însă, omul rămâne om, iar demnitatea umană și celelalte drepturi și libertăți trebuie ocrotite și respectate în aceeași măsură. Anumite drepturi esențiale, garantate de lege, sunt frecvent încălcate prin pedeapsa cu închisoarea: dreptul la exprimare și drepturi cetățenești, dreptul la viața familială și la intimitate.

Cum restabilim demnitatea umană într-un stat în care justiția a devenit pericol social, iar cetățeanul – victimă a acesteia? Cum asigurăm aplicarea corectă și adecvată (chiar ponderată!) a pedepsei privative de libertate? Care sunt politicile eficiente de reeducare și reintegrare socială (reabilitare) a condamnaților la închisoare? Cum garantăm respectarea drepturilor și a libertăților omului, inclusiv a celui din penitenciar? Poate și protestând, dar în primul rând conștientizând, și, mai mult, promovând constant, la toate nivelurile, cel mai important element constitutiv al existenței: UMANITATEA!

 Sursă imagine: Gerd AltmannPixabay

 Articol publicat pe Juridice.ro: https://www.juridice.ro/567312/detentia-principala-eroare-judiciara-in-statul-de-drept.html