De ce comunicare judiciară? De ce relaţii publice în Justiţie?

Pentru că, prin comunicare, omul se manifestă pe sine în plinătatea fiinţei, în toate contextele posibile şi necesare, de la primele cuvinte stâlcite până la lupta pentru dreptate şi ideal, de la exprimarea şi satisfacerea nevoilor de bază către urmărirea împlinirii celor din vârful piramidei lui Maslow.

Pentru că activitatea elementară, esenţială, dar şi cea mai complexă a omului şi a umanităţii este comunicarea, de la învăţare şi muncă individuală până la societate şi evoluţia acesteia.

Pentru că justiţia nu se poate înfăptui înafara comunicării, la fel cum nimic nu poate exista şi nu se poate dezvolta în lipsa ei, motiv pentru care este imperios necesară o bună practică a comunicării, în primul rând interpersonale, iar apoi judiciare, instituţionale, concretizate într-o relaţie constructivă între actorii din sfera juridică.

Primele reguli de comunicare se regăsesc în codurile deontologice care reglementează conduita profesională, atât a specialiştilor în comunicare şi relaţii publice din instituţiile judiciare, cât şi a tuturor utilizatorilor comunicării (magistraţi, personal auxiliar, notari, jurişti etc.).

Comunicarea şi relaţiile publice judiciare trebuie să se desfăşoare eficient şi strategic, atât în procedurile necesare realizării actului de justiţie, cât şi pentru imaginea publică instituţională adecvată sistemului de justiţie.

Dacă însăşi comunicarea înseamnă respect, înţelegere, responsabilitate socială, încredere, a fortiori Justiţia, care se îşi desfăşoară activitatea cotidiană prin comunicare, trebuie să reprezinte şi să aplice în primul rând aceste principii şi valori.

Atât timp cât, prin modul propriu şi specializat de comunicare în serviciul societăţii, sistemul juridic garantează transparenţă, imparţialitate şi independenţă în înfăptuirea actului juridic, justiţiabilul, clientul principal al dreptăţii, devine judecătorul de facto al Justiţiei.

 Sursă imagine: Pixabay