Fructul… străin

În maşină, fu plăcut surprinsă de parfumul lui şi fiare flămânde îi ameninţau pacea minţii. Parfumul, masculin şi pregnant, îl împrumutară până şi rozele din grădina-n care se plimbau, iar pe ea o însoţi până seara târziu, acasă.

“O, Doamne, nu mă lăsa pradă fiarelor sălbatice care-mi domină firea!” Era unica ei rugăciune disponibilă sub razele jucăuşe ale acelui martor-amurg, în acea curte demonic de frumoasă şi sfântă.

Găsiră un limbaj comun şi vorbiră toată cina. Gândurile-copii creşteau şi deveneau dorinţe la pubertate.

Dar ea fugea; fugea de ea însăşi şi, în loc să scape, mai profund, mai periculos se oglindea în lacurile ademenitor de tulburi de sub pleoapele lui. Inteligenţa privirilor i-ar fi putut fi fatală. Sau le-ar.

O incita schimbul de silabe în limbi amestecate şi faptul că acest cod-amalgam era inteligibil pentru amândoi.

J. se lăsă învinsă de clipă, într-un modest şi efemer vis din care urma să răsară, din nou şi curând, luciditatea. Ştia că acei fluturi vor avea viaţă scurtă şi se bucura de aripile lor în momentele încă nescurse.

Mirosul lui de bărbat o inunda până-n străfundul simţurilor. Se imagina adulmecându-l, ameninţându-i individualitatea erotică şi pătrunzându-i intimitatea fiinţei până la tortură. Îl vedea regele fiarelor, dar încolţit de haita de lupi eliberaţi din jungla spiritului ei.

Desigur, începea o luptă acerbă: pericol şi deliciu. Sauvage! L’amour, la mort, l’éternité… P. S. El o privea cu supliment de curaj. Părea că, în spatele ochilor verzi, se derulau scenarii în acelaşi limbaj hormonal abrupt.

  • Sursă imagine: Pixabay