Literatura din viață

Viața (mea) e literatură. Cel mai mare regret, cea mai mare neputință, cel mai mare păcat, cea mai cumplită boală ar fi să (o) trăiesc fără a romanța, dramatiza, imortaliza. Eternitatea nu e suspendată în Ceruri, spirale sau alte sfere. Ea începe, atât de vie, aici, pe Pământ.

Arta nu e decât o metaforă a dorului universal și transcendental, camuflare a morții în veșnicie, metamorfoza efemerului în imuabil.

Suferința nu e maladia, ci remediul. E tocmai dreptul la vindecare. De mulți ani sunt(em) în plin proces și ofer(im) constant lumii acest sacru panaceu cu care Divinitatea ne-a binecuvântat: lacrima, pură sau descompusă în litere, semne, culori, sunete, simboluri, nonsensuri…

Fiecare își alege propriile experiențe, inclusiv propriile dureri, propriul catharsis. Așa ne construim destinul, pe drumul autentic. În fiecare pierdere există germenele unui mai mare câștig, tot răul e spre mai binele nostru, evoluția dureroasă din care renaște sinele în acord cu propriul sens și cu cel universal, întoarcerea acasă, la absurd.

Maia Cristina Moroșanu