Cerul tău, Eter(n)ul meu

Soarele tău avea Ascendent în marea mea

Și mă trezea lumina lui, și valurile-mi-ncălzea…

Noi ne priveam cu dorul Sorilor ce niciodată nu se-ating,

Ce se rotesc în depărtări și ard de-amor până se sting…

Cerul tău era mereu exaltat deasupra Soarelui meu

Și mă ploua sublim, lumină-curcubeu…

Dar deodat-o Lună Neagră peste noi se juxtapune

Iar Soarele tău apus încet se descompune…

O sacră amintire a rămas din noaptea dedicată ție

Cu ai noștri Sori în perfectă armonie…

De-atunci, Luna Albă răsare doar pentru tine,

Să-mi amintească dorul din care cer provine…

Maia ©ristina Moroşanu

Scriitor | Consultant | Formator

http://www.Maia-Morosanu.Ro

maia.morosanu@yahoo.com

⓪⑦②⓪ ⓪①④ ④①⓪